 |
L'Eglise Aristotelicienne Romaine The Roman and Aristotelic Church
Forum RP de l'Eglise Aristotelicienne du jeu en ligne RR
Forum RP for the Aristotelic Church of the RK online game
 
|
| Voir le sujet précédent :: Voir le sujet suivant |
| Auteur |
Message |
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
 Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:49 pm Sujet du message: [RO] Cartea Virtutilor - Capitolele Eclipsei |
 |
|
Cartea Virtuţilor
Capitolele Eclipsei
_________________
Dernière édition par Sainte Wilgeforte le Mer Mar 31, 2010 4:53 pm; édité 1 fois |
|
| Revenir en haut de page |
|
 |
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
| Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:50 pm Sujet du message: |
|
|
| Citation: |
Cartea Eclipsei
Capitolul I « Luna »
1 Ceea ce vă voi povesti, vi se poate părea surprinzător, dar atunci când o veţi termina de citit, veţi găsi mult adevăr în ea.
2 Într-o zi însorită, mă plimbam cu câinele meu pe străduţele care separau câmpurile. Tocmai mâncasem şi căutam un loc unde puteam să-mi fac siesta. În această după-amiaza de mai, cerul era de un albastru pur. Păsările cântau, iar câinele alerga prin lanurile de grâu, urmărindu-le. Dar cursa era dinainte pierdută.
3 Ziua părea frumoasă, dar prezenţa lunii pe cer în mijlocul zilei, mă neliniştea. În timp ce soarele trebuia să-i primească pe cei drepţi, după judecată, luna era locul unde ajungeau păcătoşii. Primul se numea Paradis, în timp ce a doua era Infernul. Apropierea dintre aceste două astre în plină zi nu putea anunţa decât nenorociri.
4 M-am apropiat pentru a mirosi o floare, dar era atât de întunecat încât nu-mi puteam da seama ce este. Obscuritate, mă întreb ? Cum putea fi aşa de întunecat într-o asemenea zi ? Am ridicat ochii şi m-a cuprins groaza : luna acoperea soarele, împiedicând lumina să ajungă pe pământ. Numai o umbră a soarelui încă făcea dovada că este zi.
5 Câinele a încetat să latre. Mi-am spus, pentru a mă aigura, că nu este vorba decât de un eveniment cosmic care se va termina în curând. Dar nu eram convins. Flacăra producea o stare de nelinişte. Aceasta a dispărut atunci când luna a reuşit să acopere în întregime soarele. Era ca un nor de cerneală. Chiar şi stelele nu se vedeau. Venise timpul ca luna să contrazică legile fizicii.
6 Aceasta prindea diverse nuanţe. În centrul acestui disc întunecat, urme de culoare se mişcau precum nişte păsări care brăzdau cerul. Păreau să se lupte, intersectându-se, apoi separându-se brusc. Movul se amesteca cu albastrul şi devenea turcoaz în timp ce verdele se amesteca cu roşu şi galben. Apoi, totul a deveni calm. Nu puteam să-mi iau ochii de la lună întimpe ce culorile se răspândeau pe suprafaţa acesteia.
7 Au rămas pentru totdeauna, în timp ce câinele meu gemea, ascuns în lanul de grâu. Apoi, urmele de culoare au apărut ca nişte săgeţi de arbaletă. Şase raze de lumină au brăzdat cerul, transformându-l într-o mare de culoare. Culorile au format un curcubeu care părea că-mi atinge picioarele. Aveam în faţă un arc care acoperea distanţa dintre mine şi lună.
8 Acel pod de culori cobora într-o lumină albă. Am privit apoi la picioarele mele şi am văzut că se cerneau prin acea lumină albă. Cele şase raze, ajungeau să se topească în aceeaşi lumină albă.
9 Deşi eram neliniştit, am decis ca să pun piciorul pe acest curcubeu...
Spyosu
|
_________________
|
|
| Revenir en haut de page |
|
|
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
| Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:50 pm Sujet du message: |
|
|
| Citation: |
Cartea Eclipsei
Capitolul II « Ceaţa »
1 Mergeam pe acest pod de raze, sub un nor de cerneală pe care nu se vedea nici o stea,având ca destinaţie luna, . Traseul părea să dureze o eternitate. Dar, când începusem să nu mai cred în şansele mele de a ajunge, mi-am pierdut echilibrul. Bandele de culoare, care formau podul pe care-l traversam, se amestecau şi dădeau o lumină albă. Aceasta se abătea asupra lunii sub forma unei cascade. Simţeam cum mă cufundam în pământ, mă ridicam şi îmi ştergeam praful de pe haine.
2 În jurul meu, era numai ceaţă. Era cald şi umed, iar aerul era dens şi irespirabil. Încercam să avansez dar mişcările mele erau lente şi stângace. Ceaţa părea să se prindă de corpul meu. Picioarele erau prinse în pământul umed şi vâscos. Îmi doream ca vântul să bată pentru a dispersa ceaţa. Acest loc îmi dădea impresia că nu cunoşteam ce se întâmpla în timpul nopţii. Umiditatea era ridicată. Mă credeam într-un mormânt.
3 Atunci am simţit ceva care mi-a atins trunchiul. Paralizat de frică, am rămas imobil. Privind în jurul meu, distingeam forme. Erau nenumărate şi semănau cu fiinţe umane. Una dintre ele, imensă, se îndrepta spre mine şi am putut să-mi dau seama cât de urâtă este. Fără haine, acest demon avea pielea fină, plină de sudoare, picioarele arcuite, între care simbolul masculinităţii era afişat fără ruşine. Am văzut că pe stomacul său er simbolul feminităţii. Speram să descopăr un chip de om, dar, era o gaură care semăna cu văgăuna unui şarpe, de unde ieşea o limbă care se îndrepta spre mine.
4 Monstrul mi-a spus : “Sunt Asmodee, Prinţul Luxului, Raphael, Arhanghelul Convingerii este opusul meu. Cel care se delectează cu abuzuri trupeşti şi în nihilism, vine alături de mine.” Nu ştiam ce să răspund unei asemenea creaturim dar ea nu aşteptă şi se îndepărtă. Atunci am văzut o alee care pătrundea prin ceaţa deasă. Nu mă întreba de ce am ales să nu plec pe acolo şi astfel să scap de aceste creaturi. Solul era din ce în ce mai puţin alunecos şi începuse să devină nisipos. Culoarea albă era înlocuită de o lumină turcoaz.
5 După o perioadă, am ajuns la o grotă imensă. Era susţinută de nişte stâlpi gigantici, pe care nu-i puteam străbate cu privirea. Era şi un lac de dimensiuni homerice. Apa, pe care nu se vedea vreo urmă de val, avea o nuanţă de turcoaz, care se reflecta în toate rocile din împrejurimi. Nici o fiinţă nu putea rezista acolo. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut printre roci forme obscure care se ridicau. Mişcările lor erau lente şi stângace.
6 Păreau să facă un efort supraomenesc atunci când se mişcau. Le vedeam cum îşi plângeau de milă pentru starea în care se aflau. Un jet de lichid turcoaz zvâcni din lac. O creatură enormă cu pielea solzoasă şi cu o coadă de şopârlă, zvâcni din lac. Avea o gură imensă, iar doi ochi mici ca de smarald mă fixau. Ea mi-a spus : “Sunt Belial, Prinţul Orgoliului, Uriel, Arhanghelul Bunătăţii este opusul meu. Cel care are sentimentul de a putea trăi în afara unei comunităţi, sau de a fi capabil să atingă divinul, să vină alături de mine.
Spyosu
|
_________________
|
|
| Revenir en haut de page |
|
|
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
| Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:50 pm Sujet du message: |
|
|
| Citation: |
Cartea Eclipsei
Capitolul III « Câmpia »
1 Belial se întoarse în apele turcoaz . Atunci am remarcat prezenţa unei bărci pe râu. Cum am putut să n-o observ înainte ? Am luat-o, fără ca vreo fiinţă amorfă să-şi facă prezenţa. Am vâslit ore întregi. Aveam impresia că stâlpii nu se mai termină. Avansam din ce în ce mai repede, dar sentimentul de bucurie s-a schimbat dintr-odată în spaimă atunci când mi-am dat seama că am intrat într-un vârtej. Neputând scăpa, am căzut în adânc.
2 Când m-am trezit, am observat un culoar întunecat. Solul era acoperit cu o mâzgă caldă, a cărei culoare era în ton cu ametistele de pe pereţi. Am decis să plec pe această alee. De-a lungul traseului, am putut admira aglomeraturi de aur, argint şi bijuterii. Delicioase feluri de mâncare te îmbiau cu mirosul lor. Creaturi care semănau cu oamenii se perindau prin faţa mea. Multe persoane stăteau pe scaune şi devorau din priviri aceste bunătăţi.
3 Mă întrebam de ce nu se apropiau ca să se înfrupte, dar mi-am dat seama repede. Unul dintre condamnaţi a luat un ban de aur, dar l-a aruncat şi a început să urle de durere. Aceştia erau condamnaţi să trăiască în lux, dar nu puteau profita de el. Atunci am auzit un zgomot de aripi şi am văzut aşezându-se în faţa mea o creatură imensă cu aripi mari de liliac şi cu pielea de culoarea ametistului. Ea mi-a spus : “Sunt Satan, Prinţul Invidiei, Mihail, Arhanghelul Dreptăţii este opusul meu. Cel care doreşte să beneficieze de recompense drepte atribuite altuia, sau care aspiră la bunurile şi fericirea celui apropiat, să vină alături de mine.”
4 Apoi, fără a mai adăuga ceva, Satan şi-a luat zborul. Mi-am reluat călătoria spre capătul culoarului, pe care l-am găsit în final. Ieşirea era o mică deschidere, deasupra căreia se afla un curcubeu din pietre negre, unde erau sculptate cranii. Am ezitat să intru, dar mi-am adus aminte de ce era în spatele meu. Am trecut prin această poartă şi mă aflam în faţa unei câmpii imense. Pe margini, puteam vedea munţi roşii care încercuiau această câmpie.
5 Acest decor semăna cu un peisaj terestru, dar munţii şi iarba aveau culoarea sângelui. Soarele ardea deasupra câmpiei. Părea să acopere luna. Aveam impresia că toată greutatea lui se apăsa pe mine. Am remarcat un pisc albastru care se înălţa în mijlocul câmpiei. La poalele lui se găsea o construcţie din lemn. Am decis să merg mai departe, pentru a ajunge la acest deget din piatră. Dar, la mijlocul drumului, mi-am dat seama că nu puteam ajunge la el.
6 În jurul acestui pisc albastru, mii de condamnaţi se luptau. Nu aveau nici cel mai mic sentiment de milă unul faţă de celălalt. Fiecare ocazie era bună pentru a smulge membrul unui adversar. Atunci când armele şi pumnii nu erau suficiente, se foloseau şi de dinţi. Deodată, un taur enorm venea spre mine. Flăcări îi ieşeau pe nări. Mi-a spus : “ Sunt Leviathan, Prinţul Furiei. Gabriel, Arhanghelul Liniştii, este opusul meu. Cel care manifestă ură pentru celălalt, sau care încearcă să lupte împotriva condiţiei sale, să vină alături de condamnaţii mei.
Spyosu
|
_________________
|
|
| Revenir en haut de page |
|
|
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
| Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:50 pm Sujet du message: |
|
|
| Citation: |
Cartea Eclipsei
Capitolul IV « Galeriile »
1 Atunci, Leviathan a smuls iarba cu copita, şi o intrare s-a format în sol. Am văzut o scară din piatră care cobora în întunecime. Mi-am făcut curaj, şi am coborât, în timp ce Prinţul-demon s-a întors la luptă. Am coborât prudent scările, pentru că nu exista vreo sursă de lumină ca să mă ghideze în drumul meu, care devenea din ce în ce mai lung. Pentru a mă ajuta, pipăiam cu mâna peretele, şi îmi puteam da seama că era săpat în pământ.
2 Am tresărit de frică atunci când am atins cu degetele ceva vâscos. Scara devenise verde. Mi-am întors privirea ca să văd din ce cauză am tresărit şi am observat o râmă care ieşea din perete. Lumina bătea în această creatură, la fel cum se întâmpla şi cu celelalte. Deja obişnuit cu atmosfera, mă întrebam ce fel de păcat stăpânea acest teritoriu. Am găsit răspunsul în josul scărilor, unde se aflau zeci de galerii săpate în pământ de aceste creaturi verzi.
3 Condamnaţii, nu puteau să se mişte din cauza corpurilor care erau pline cu grăsime. Ei devorau tot ce le trecea prin faţa ochilor. Îmi ţineam respiraţia şi deodată o nouă galerie se deschise în faţa mea. De acolo, îşi făcu apariţia un cap enorm. Acesta îmi spuse : “ Eu sunt Azazel, Prinţul Lăcomiei, Arhanghelul Conservării este opusul meu. Cel care abuzează de plăcerea nevoilor principale, care nu are măsură în necesităţile subzistenţei sale, să vină să se alăture condamnaţilor mei.
4 Apoi a adăugat : “Urmeaz-mă. S-a întors şi a început să sape în galerie. L-am urmat în nenumărate locuri, fiind atent la schimbările sale de orientare. Apoi, tunelul a dat într-o pădure. Am înţeles că mă aflam la poalele piscului de piatră. Azaze, care mă aştepta aproape de ieşire, începu să sape un alt tunel. Priveam în jur şi mi-am dat seama că mă aflam pe un deal. În jurul ei, era o prăpastie care nu avea fund.
5 Dar trebuia să aibe, pentru erau mulţi stâlpi care ajungeau la aceeaşi altitudine cu mine. Condamnaţii erau deasupra. Deşi erau în picioare, trebuiau să facă eforturi mari pentru a nu cădea. Cel mai straniu era că fiecare dintre ei ţinea în mâini comori. Ţineau de aceste lăzi pline de aur, de sacii plini cu pietre preţioase, ca şi cum viaţa lor depindea de ele.
6 Totuşi, din cauza unor mişcări necontrolate, unele dintre bogăţii cădeau. Cel care încerca să le recupereze, sfârşea prin a cădea. De pe fundul prăpastiei venea o lumină galbenă, dovadă a bogăţiilor căzute acolo. Unii aveau oasele atrofiate. Dar nu se plângeau, temându-se de faptul că aurul putea cădea în prăpastie.
7 Atunci, am văzut coborând din cer un păianjen aurit, cu ochii de diamant. Ajuns lângă mine, mi-a spus : “Eu sunt Belzebuth, Prinţul Avariţiei, George, Arhanghelul Prieteniei este opusul meu. Cel pentru care egoismul are valori egale cu dispreţul să vină să se alăture condamnaţilor mei.” Apoi, fără a mai adăuga ceva, Prinţul-demon a croit un pod cu pânza sa, legând insula de marginea hangarului.
Spyosu
|
_________________
|
|
| Revenir en haut de page |
|
|
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
| Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:50 pm Sujet du message: |
|
|
| Citation: |
Cartea Eclipsei
Capitolul V « Vârful »
1 La capătul pânzei se afla o portiţă din lemn. Am încercat s-o deschid dar nu am reuşit. Am forţat şi s-a deschis. Cred că nu mai fusese folosită de foarte mult timp. Odată deschisă, m-am trezit în faţa unei roci albastre. Am trecut şi am ridicat ochii. Piscul pe care l-am văzut mai devreme, se înălţa pâna la soare.
2 Nu am vrut să rămân în Infern pentru veşnicie, aşa că am început să escaladez roca. Timp de câteva ore, am încercat să urc, avansând puţin câte puţin. Nu eram singurul care mai încercase această escaladare. Multe persoane s-au chinuit ca şi mine. Plângeau, iar unii decideau să renunţe.
3 Aceştia nu mai găseau puterea de a urca şi încercau să coboare. Dar era mai greu să coboare, decât să urce. Cei care renunţau, se desprindeau de rocă şi cădeau în gol. Fiecare cădere părea că scade voinţa supravieţuitorilor, dar mi-am învins teama şi am continuat. Rămăsesem singur în această ascensiune teribilă.
4 Când credeam că am ajuns la jumătatea drumului şi plângeam de duere, am văzut o cornişă lângă mine. M-am îndreptat spre ea, fericit că o descoperisem. Odată ajuns acolo, am privit spre sol pentru a putea vedea cât am urcat până atunci. M-am îngrozit teribil atunci când am văzut luna deasupra mea. Nici un munte de pe pământ nu putea fi aşa înalt. Eram mândru de efortul depus dar mi-am adus aminte că mai era atât de mult de parcurs până în vârf.
5 Când încercam să mă odihnesc, am auzit plânsete. Am întors capul şi am văzut un bătrân care plângea. Era atât de slab încât aducea cu un schelet. Mi-a spus : “ Eu sunt Lucifer, Prinţul Acediei. Sylfael, Arhanghelul Plăcerii este opusul meu. Cel care intra în depresie spirituală, care rămâne pasiv, care nu mai doreşte să trăiască şi care ignoră propria satisfacţie, să vină alături de condamnaţii mei, care nu au reuşit niciodată să ajungă la soare.
6 Am văzut o peşeră în spatele lui. Mi-a făcut semn să mă duc acolo, fără a spune ceva. Printr-un culoar lung se ajungea la o uşă de metal, care avea un fel de venă pe mijloc. Am căutat clanţa, dar nu am găsit-o. După lungi căutări, am vrut să mă aşez, dar uşa se deschise. Surprins, am privit în interior şi am văzut o oglindă care reflecta ca nimic altceva imaginea mea.
7 Am intrat în acest mic spaţiu unde se găsea oglinda. Am auzit o voce calmă care mi-a spus : “Urcaţi ?” M-am întors, mirat de o astfel de întrebare şi am văzut o persoană care aştepta răspunsul. Ne aflam într-o încăpere mică. Era luminoasă deşi lumina albă care cobora din plafon părea fadă. Neştiind ce să spun, am răspuns “Da”. Atunci, persoana puse degetul pe un pătrat unde era scris “Ultimul etaj”. Uşa s-a închis şi simţeam cum acea cameră urcă.
Spyosu
|
_________________
|
|
| Revenir en haut de page |
|
|
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
| Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:50 pm Sujet du message: |
|
|
| Citation: |
Cartea Eclipsei
Capitolul VI « Soarele »
1 Atunci când acea cameră urcam aveam senzaţia neplăcută că eram mai greu decât de obicei. Dar, când s-a oprit, m-am simţit pentru moment foarte uşor. De-a lungul acestei perioade de timp, nu mă îngrăşasem sau slăbisem. Uşa se deschise, la fel cum o făcuse şi când eram jos. Necunoscutul s-a întors spre mine şi mi-a spus : “Aţi ajuns”. Apoi zâmbi larg. Acest lucru m-a determinat să-l întreb : “Dar cine sunteţi ?”
2 Mi-a răspuns : “ Eu sunt călăuzitorul, singurul înger care a rămas pentru eternitate în afara Raiului. Rolul meu este de a-i însoţi până aici pe cei care nu au ales încă. “Ce alegere ?” am ţipat. Dar, fără a-mi răspunde, cu zâmbetul pe buze, m-a invitat să ies din acea cameră. Văzând că nu puteam obţine nici o informaţie de la el, m-am decis să avansez. Odată ieşit, uşa se închise în spatele meu şi auzeam camera cum cobora.
3 Mă aşteptat să găsesc un peisaj idilic, dar în locul acestuia, era acelaşi pisc albastru. Roca fusese tăiată pentru a face loc unei terase. Mă întrebam cum puteam să ies din această capcană. Ajunsesem în vârf şi nu mai exista nici o şansă ca să cad. Cât despre uşă, nu ştiam cum s-o deschid. M-am aşezat şi am început să plâng, întrebându-mă cât de tare aş fi putut păcătui ca să primesc o astfel de pedeapsă.
4 Peste câteva momente, am auzit un zgomot de aripi. Am ridicat ochii şi am văzut un spectacol magnific : şapte îngeri se aşezau pe acea terasă. L-am recunoscut pe Arhanghelul Mihail, patronul Dreptăţii, cu armură, având în ţinând o sabie şi un scut mare cu ornamente minunate. Dar cunoştinţele mele despre teologie erau puţine şi mă întrebam cu cine aveam de a face. Mă aşteptam la vreun reproş, dar nu era cazul. Toţi mă priveau cu dragoste si duioşie.
5 Unul dintre a înaintat şi mi-a spus : “Eu sunt George, Arhanghelul Prieteniei. Iată-i pe Gabriel, Arhanghelul Plăcerii, Mihail, Arhanghelul Dreptăţii, Uriel, Arhanghelul Bunătăţii, Galadriel, Arhanghelul Conservării, Sylfael, Arhanghelul Plăcerii şi pe Rafael, Arhanghelul Convingerii. Noi, sub protecţia lui Aristotel şi a lui Hristos, suntem însărcinaţi ca să ghidăm oamenii pe drumul binelui, care duce spre Dumnezeu şi Rai.
6 Aveam în faţă pe cei mai importanţ oameni din istorie, cu excepţia lui Aristotel şi a lui Hristos. În faţa unui astfel de privilegiu, am îngenuncheat, cu faţa la pământ. Dar George mi-a spus: “Nu îngenunchea în faţa noastră : suntem oameni. Numai Dumnezeu merită acest lucru. Suntem servitorii Lui. Dar vino cu noi pentru că a sosit timpul ca să alegi. Suntem aici pentru a te duce spre soare.”
Spyosu
|
_________________
|
|
| Revenir en haut de page |
|
|
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
| Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:51 pm Sujet du message: |
|
|
| Citation: |
Cartea Eclipsei
Capitolul VII « Paradisul »
1 Cei şapte îngeri erau în faţa mea. Aveau un zâmbet larg ce era în ton cu privirea lor plină de tandreţe. Pentru prima dată de când mi-am lăsat singur câinele pe câmp, eram relaxat şi pe chipul meu se putea citea fericirea. M-au ajutat ca să mă ridic, şi Mihail, cel mai robust, m-a urcat în spatele lui. Am roşit ştiind că voi călări un Arhanghel ca pe un cal. Dar au râs, văzând ruşinea care se citea pe faţa mea. Aceste râsete erau pline de prietenie.
2 Atunci, cele şapte perechi de aripi, s-au întins. S-au apropiat de margine şi s-au lăsat să cadă. Urlam de frică, dar am încetat să ţip atunci când Arhanghelii au început să se ridice spre soare. Am putut vedea umbra lunii şi mi-am promis că voi alege întotdeauna ceea ce este bine, urmând concepţiile lui Aristotel şi a lui Hristos. Galadriel mi-a zâmbit şi mi-a spus : “Este bine”. Ai luat o decizie bună. Poate că şi ceilalţi vor face la fel.
3 M-am întrebat cum a putut să ştie ce gândeam. Dar eram interesat mai mult de spectacolul care mi se oferea. Tocmai părăseam luna şi zburam în spaţiul care o separe de soare. Stelele ofereau un spectacol magic. Puteam distinge numeroase astre de ale căror existenţă nu ştiam încă. Ceea ce era important pentru mine, era soarele pe care nu-l văzusem niciodată atât de aproape. Mă simţeam ca o muscă în faţa unei vaci : minuscul.
4 Eram atât de aproape de astru, încât flăcările lui ne atingeau. Mă întrebam dacă nu-mi voi găsi sfârşitul alături de cei şapte Arhangheli. Dar Mihail, mi-a spus : “ Să nu-ţi fie teamă.” Am văzut cum flăcările s-au deschis pentru a face loc unui spectacol magnific. Sub această pernă de flăcări de care auzisem vorbindu-se de când eram copil, fără a ştii vreodată despre ce era vorba : Paradisul !
5 Am ajuns într-un loc magic. Totul era scăldat în lumină. Nu era întuneric. Nu exista nici o locuinţă sau vreo construcţie. Celor cărora le era foame, mâncau fructe din copaci. Cei cărora le plăceau să se relaxeze, se întindeau prin iarbă. Copiii se jucau, râdeau şi alergau prin iarbă. Cei şapte Arhangheli mi-au spus că misiunea lor fusese terminată. Le-am mulţumit şi le-am spus la revedere.
6 Am decis să vizitez aceste locuri. Pe cine întâlneam în calea mea, îmi ura bun venit şi îmi zâmbea. Le zâmbeam şi le mulţumeam. Locul era plin de fericire, bunătate şi veselie. Când m-am apropiat de o fântână, a cărui apă era atât de limpede, am observat doi oameni discutând. M-au remarcat şi mi-au făcut semn ca să mă duc la ei. Erau Aristotel şi Hristos. M-au primit foarte frumos. M-au întrebat dacă îmi plac locurile şi dacă am avut o călătorie plăcută. Eram atât de emoţionat încât nu ştiam ce să răspund. Am bâlbâit câteva cuvinte, în timp ce încă încercam să-mi dau seama cine se află în faţa mea. Atunci se mai auzi o voce.
Spyosu
|
_________________
|
|
| Revenir en haut de page |
|
|
Sainte Wilgeforte
Inscrit le: 17 Juil 2009
Messages: 6071
|
| Posté le: Mer Mar 31, 2010 4:51 pm Sujet du message: |
|
|
| Citation: |
Cartea Eclipsei
Capitolul VIII « Învierea »
1 Acea voce pe care o auzisem, în timp ce eram alături de Aristotel şi Hristos, era calmă şi răsunătoare. Mi-au explicat că este Dumnezeu care urma să-mi puna întrebarea. Vocea divină mi-a spus : “Tu, omule, care te numeşti Spyosu, ai venit la Mine, descoperind tot ce putea descoperi un om după moarte. Ai vizitat fiecare dintre cele şapte locuri din Infern, unde i-ai întâlnit Prinţii-demoni, care ţi s-au prezentat după voinţa Mea. Ce ai reţinut din acest periplu ?”
2 Am răspuns : “Am înţeles sensul Salvării. Atunci când un om a trăit sub auspiciul binelui, s-a conformat cuvântului Tău, transmis de profetul Aristotel şi de Hristos. Îi acorzi dreptul de a ajunge în aceste locuri, în Paradis. Dacă oamenii aleg plăcerile terestre, egoismul, tentaţia, zeii falşi, înţelepciunea Ta face ca aceştia să fie trimişi în Infern, pentru a fi pedepsiţi pentru eternitate. Ne iubeşti, dar trebuie să te iubim şi noi pe Tine.
3 Dumnezeu mi-a spus : “Acum, a sosit vremea ca să alegi. Poţi decide dacă accepţi moartea. În acest caz, voi judeca toată viaţa ta, momentele în care ai ales binele şi momentele când ai păcătuit. Dacă Eu cred că tu meriţi, te vei alătura celor aleşi pentru o eternitate de bucurie şi fericire. Dar dacă Eu cred că ai dus o viaţă în păcat, vei cunoaşte viaţa din Infern. Dar, dacă tu crezi că mai ai de trăit, poţi decide ca să revii la viaţa ta.”
4 Nu ştiam ce să răspund. Meritam oare să vin în Paradis sau să mă duc în Infern ? Atunci am auzit nişte voci. Erau cele ale prietenilor mei, care se rugau pentru salvarea sufletului meu. Deşi se aflau pe pământ, îi auzeam clar. Aveam un sentiment ciudat văzând că se îngrijorau pentru destinul meu. Trebuia să demonstrez că rugăciunile lor nu erau în zadar. Am decis să accept învierea pentru a putea trăi sub auspiciul binelui şi să merit să ajung în Paradis. Le datoram acest lucru, cu atât mai mult cu cât trebuia să-mi demonstrez mie.
5 Dumnezeu mi-a spus atunci : “Odată ce Am decis să schimb sufletul oamenilor, pentru ca să fie judecate la moartea lor, fiecare dintre ei parcurge drumul care te-a dus la Mine şi le pun aceeaşi întrebare. Unii sunt prudenţi ca şi tine, alţii aleg să vină în Paradis, iar alţii se subestimează şi sunt trimişi în Infern.
6 “Cei care au ales, ca tine, învierea, nu rămân cu amintiri din călătoria lor cerească. Astfel, comportamentul lor nu se schimbă doar dacă aceste cuvinte le-au ajuns la inimă. Dar, pentru ca toţi să ştie destinul care-i aşteaptă dacă refuză dragostea mea, îti las memoria. Vei putea fi martorul periplului tău. Mărturia ta va rămâne pentru eternitate. Acum că ştii ce sarcină ţi-am dat, întoarce-te la viaţa ta până când te voi chema pentru a face o nouă alegere.
7 Atunci, viziunea mea s-a terminat. Am avut timp ca să-i vad pe Aristotel şi Hristos, spunându-mi la revedere înainte ca să-mi pierd conştiinţa. Când m-am trezit, eram în patul meu, cu braţele încrucişate. În jurul meu erau lumânări aprinse, iar prietenii mei se rugau. Cu lacrimi în ochi, mi-au spus că eram mort de noua zile. M-am ridicat, m-am dus la fereastră şi am văzut că soarele lumina din nou deasupra lumii întregi. Am povestit prietenilor mei prin ce am trecut şi m-am decis ca să scriu tot ce cunoscusem în timpul morţii mele.
Spyosu
|
_________________
|
|
| Revenir en haut de page |
|
|
|
|
Vous ne pouvez pas poster de nouveaux sujets dans ce forum
Vous ne pouvez pas répondre aux sujets dans ce forum
Vous ne pouvez pas éditer vos messages dans ce forum
Vous ne pouvez pas supprimer vos messages dans ce forum
Vous ne pouvez pas voter dans les sondages de ce forum
|
|
FAQ
Rechercher
Liste des Membres
Groupes d'utilisateurs
S'enregistrer
Profil
Se connecter pour vérifier ses messages privés
Connexion
